De ce Smart Tours și Vacanțe Smart? Agenție de turism cu 20 de ani de experiență
Smart Tours este o agenție de turism cu peste 20 de ani de experiență pe piață, acreditată IATA și membră ANAT, cu sediul în România. Am construit vacanțe pentru peste 100.000 de clienți, am vizitat personal peste 50 de țări și am gestionat situații de criză care au schimbat turismul global — de la pandemia COVID-19 la greve aeriene și erupții vulcanice. Dacă vrei să călătorești fără stres, cu un consultant dedicat care cunoaște destinația din experiență proprie, Smart Tours este partenera potrivită.
Cifrele care ne definesc
Ce înseamnă să călătorești cu o agenție de turism acreditată
Există multe feluri de a călători, dar diferența reală o face suportul pe care îl ai atunci când lucrurile nu merg după plan. Riscurile pot fi mici sau mari: de la alegerea unui hotel nepotrivit, până la rezervări anulate sau situații neprevăzute. Nimeni nu își dorește stres în vacanță — mai ales când trebuie să-l gestionezi singur, din altă țară.
Când lucrezi cu o agenție de turism acreditată IATA și membră ANAT, ai alături o echipă care funcționează într-un cadru profesional clar și îți oferă suport complet: de la prima discuție și alegerea variantei potrivite, până la confirmare, eventuale modificări și întoarcerea acasă.
Ce înseamnă suportul Smart — 4 avantaje concrete
Flexibilitate și acces la disponibilități în timp real
Ca agenție acreditată IATA (International Air Transport Association), avem acces la sistemele globale de distribuție (GDS) utilizate în industrie. Asta înseamnă că vedem disponibilități în timp real și putem face rezervări, modificări sau rerutări direct în sistem — oriunde în lume, în funcție de condițiile fiecărui bilet și de politica companiei aeriene.
Servicii de calitate și transparență în prețuri
Ca membri ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România), aderăm la un cod de etică profesional. Pentru tine, asta înseamnă furnizori selectați cu atenție, opțiuni corecte calitate-preț și un preț comunicat transparent — fără comisioane adăugate de agenție.
Un consultant dedicat care te cunoaște
Am obținut Locul I în cadrul Topului Național al Firmelor, faza județeană Brașov, cinci ani consecutivi. Regula simplă care ne-a dus acolo: fiecare client are un consultant dedicat, care te cunoaște în timp, îți înțelege stilul de călătorie și îți gestionează rezervarea de la A la Z.
Experiență în gestionarea situațiilor de criză
În 20 de ani pe piață, am traversat perioade care au schimbat turismul global: Primăvara Arabă, erupții vulcanice, greve aeriene, pandemia COVID-19. În fiecare caz, am gestionat rezervările afectate prin comunicare clară și disponibilitate constantă, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru clienții noștri.
Echipa care îți construiește vacanța a fost acolo mai întâi
Consultanții noștri nu recomandă din broșuri — recomandă din experiență personală. Împreună, echipa Smart Tours a vizitat personal peste 50 de țări și a acumulat peste 140 de ani de experiență cumulată în turism.
Grecia — favorita românilor

Echipa Smart a parcurs peninsula și insulele grecești de la nord la sud și de la est la vest: Corfu, Zakynthos, Creta, Rodos, Santorini, Halkidiki, Thassos, Skiathos, Paralia Katerini. Știm, de exemplu, că Skiathos este mai puțin comercială, că Cicladele au o bucătărie distinctă față de restul Greciei și că în Creta contează enorm în ce parte a insulei alegi cazarea.
All-inclusive în Turcia, Egipt, Tunisia și Orientul Mijlociu

All-inclusive nu înseamnă același lucru peste tot. Un resort ales greșit poate strica vacanța indiferent de destinație. Echipa noastră a testat resort-uri all-inclusive de zeci de ori — în excursii informative și în vacanțe proprii — și știe cum arată un resort bun în realitate, dincolo de fotografii și descrieri.
Mediterana: Spania, Italia, Portugalia, Croația, Albania, Muntenegru

Dacă vrei Spania, îți spunem direct că all-inclusive este adesea o greșeală: un „menu del día" într-o tavernă locală bate, de multe ori, orice restaurant de hotel. Dacă vrei Italia, Lacul Como și Coasta Amalfitană sunt două experiențe complet diferite și trebuie planificate altfel. Iar dacă vrei ceva aproape de casă, Albania este una dintre surprizele ultimilor ani: Mediterana, fără prețurile ei.
Asia pentru exploratori: Thailanda, Filipine, Bali, Sri Lanka, Maldive și altele

Am vizitat insule mai puțin turistice din Thailanda, am făcut bike tour în Cambodgia și am parcurs Vietnamul de la nord la sud. Din aceste experiențe am învățat să planificăm long-haul-ul cu tot ce implică: logistică, sezonalitate, poziționare și ritm. De aceea îți putem construi un itinerar personalizat, de la cap la coadă.
Africa pentru aventurieri: Maroc, Kenya, Tanzania, Zanzibar

Am fost în Masai Mara și știm că un safari reușit nu ține doar de unde mergi, ci mai ales de când mergi și cu cine. Știm și că, după safari, Diani Beach poate fi finalul perfect. Iar dacă vrei Marocul autentic, de obicei trebuie să ieși din traseele cele mai la îndemână, dincolo de Marrakesh sau Fes. Africa nu se improvizează — și de aceea contează să o planifici cu cineva care a fost acolo.
Cookie